Alba pe primul loc! | Ziarul Unirea

Alba pe primul loc! | Ziarul Unirea

Alba pe primul loc!

Aș fi foarte fericit dacă fiecare dintre cei care ne reprezintă ar avea aceste cuvinte în minte și în suflet. Cel puțin, în ceea ce mă privește, aceasta este idealul meu care mă îndeamnă să merg în Parlamentul României, aceste este gândul cu care am pornit în candidatura mea pentru Senat. Un județ minunat merită oameni devotați care să reprezinte interesele cetățenilor în legislativul de la București.

Poate că unii vor spune că m-am decis prea târziu. Alții, din contră, vor spune că e, totuși, prea devreme. Dar atunci când ai alături niște oameni care te susțin și care cred în tine, timpul nu poate fi decât ACUM. Am mai spus-o și o repet: este nevoie ca politicienii să nu mai facă jocuri politicianiste, ci să se preocupe de interesele cetățenilor. Acestea trebuie să fie pe primul loc, pentru că este vremea în care noi toți să trecem la singura etapă care contează – cea a politicii pentru cetățeni.

Noi, cei din USR PLUS, ne-am desemnat candidații pentru Parlament în urma unui proces intern corect și transparent. Și am arătat încă din campania electorală de la alegerile locale că într-adevăr ne pasă. Ne pasă de semenii noștri, de grijile lor, de dorințele lor. Am fost zi de zi alături de oameni și am cunoscut mai bine problemele lor în tot județul. Suntem mai pregătiți și mai încrezători în forțele noastre. Suntem mai atenți la nevoile reale ale cetățenilor și ne concentrăm energia pentru găsirea soluțiilor eficiente la toate probleme identificate.

Iar din acest motiv, deși nu suntem extraordinar de mulți, suntem mai buni decât alții!

Până la urmă,

 » Pentru mai multe detalii apăsați aici ->

Be the first to comment

Lasă un răspuns