Ialomița riscă suspendarea schemelor de plăți în agricultură din cauza implementării eronate a Programului Național de Cadastru și Carte Funciară! – InfoIalomita.ro – Știri actuale din județul Ialomița

Ialomița riscă suspendarea schemelor de plăți în agricultură din cauza implementării eronate a Programului Național de Cadastru și Carte Funciară! – InfoIalomita.ro – Știri actuale din județul Ialomița

Pasivitatea autorităților din Ialomița îngreunează implementarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară în județul Ialomița, riscând astfel suspendarea schemelor de plăți în agricultură.
Lansat în primăvara anului 2015 și în Ialomița, prin intermediul HG 294/2015 și administrat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, PNCCF are ca scop înregistrarea tuturor imobilelor care încă nu beneficiază de cărți funciare, situate pe teritoriul unităților administrativ – teritoriale.
Întregul program se desfășoară în mod sistematic și gratuit, fiind structurat în două faze principale: până la finele anului 2020 are prioritate înregistrarea terenurilor extravilane, preponderent agricole, urmând ca sfârșitul anului 2023 să reprezinte termenul final pentru cadastrarea imobilelor din intravilan.
Fondurile necesare implementării sunt alocate prin intermediul mai multor etape succesive de finanțare. Însă dezinteresul autorităților locale în ceea ce privește înregistrarea gratuită a terenurilor agricole poate genera suspendarea schemelor de plăți în agricultură, în lipsa unei dovezi a cadastrării acestora.
Încet, dar sigur
Deși utilitatea PNCCF este evidentă, demararea sa la nivel național a fost anevoioasă, cauzele fiind reprezentate de reticența autorităților locale, de dezinteresul societăților comerciale care prestează servicii în domeniul cadastrului, dar și de birocrația excesivă.
Principala temere este legată de faptul că măsurătorile efectuate vor evidenția inclusiv suprafețele de teren care sunt exploatate fără drept, de către alte persoane fizice sau juridice.
Inițial acest lucru s-a resimțit și în județul Ialomița, însă pe măsură ce beneficiile programului au devenit tot mai clare (gratuitate, impact real asupra economiei locale, facilitarea investițiilor și siguranța tranzacțiilor imobiliare), procentul imobilelor cadastrate și al localităților implicate în acest proces a cunoscut o creștere semnificativă, județul nostru fiind un bun exemplu de urmat în acest sens.
Și totuși, pasivitatea autorităților…
În ciuda acestui fapt, continuitatea PNCCF este periclitată din cauza pasivității autorităților locale. La finele anului 2019, noua conducere a OJCPI Ialomița, instituție responsabilă cu implementarea programului județean, a ratat accesarea fondurilor alocate prin intermediul unei noi etape de finanțare (finanțarea a VI a).

Din cele 66 de localități ale județului Ialomița, aproximativ 40 dintre acestea erau eligibile pentru primirea banilor necesari în vederea inițierii sau continuării lucrărilor specifice.
Suma alocată, în cuantum de 1,2 milioane euro, ar fi asigurat acoperirea, din punct de vedere cadastral, a unei suprafețe de 30% din extravilanul județean, ceea ce ar fi mărit procentul total de realizarea a programului la 80-90%.
Oameni noi, obiceiuri vechi în Ialomița
Deși această situație putea fi evitata cu ușurință, noul manager al OCPI Ialomița, Tănase Mihalcea, nu a reușit să înștiințeze în timp util primăriile ialomițene în legătură cu posibilitatea semnării unor noi contracte de finanțare și nici să delege atribuțiile necesare în acest sens către subordonații din cadrul instituției.
Astfel, județul Ialomița este singurul din țară care nu a încheiat niciun contract de acest fel în cadrul unei întregi etape de finanțare a PNCCF. Acest demers era necesar pentru demararea procedurilor specifice, asigurându-se astfel o continuitate în derularea programului.
Deoarece fondurile respective erau asigurate din bugetul aferent anului 2019, acestea nu mai sunt în prezent disponibile, unica opțiune viabilă pentru continuarea lucrărilor fiind inițierea unei alte etape de finanțare de către ANCPI.
Pandemia amplifică derularea greoaie a procesului de cadastrare
Având în vedere faptul că, în contextul actual, acest demers este incert, există probabilitatea ca în procesul de cadastrare derulat la nivelul județului Ialomița să intervină anumite sincope.
O eventuală discontinuitate ar putea fi evitată doar dacă finanțarea a VII-a ar fi inițiată într-un orizont de timp cât mai scurt, deoarece contractele semnate în etapele de finanțare anterioare se apropie de sfârșit, termenul final al acestora din urmă fiind deja prelungit până la mijlocul acestui an.
În plus, în materia fondurilor europene există deja dezbateri conform cărora acordarea subvențiilor în agricultură, începând cu anul 2021, ar putea fi condiționată de dovada cadastrării suprafețelor de teren agricol, impactul negativ al incompetenței de care a dat dovada noul manager al OJCPI Ialomița, Tănase Mihalcea, putând fi mult mai mare decât se preconiza inițial.

Be the first to comment

Lasă un răspuns